Pe măsură ce adoptia mașinilor electrice (EV) continuă să se accelereze, infrastructura necesară alimentării acestor mașini devine din ce în ce mai importantă. Înțelegerea diferitelor modalități de încărcare este esențială pentru comoditatea utilizatorilor și eficientizarea procesului și este deopotrivă de interes atât pentru deținătorii de EV cât și pentru cei în căutare sau care sunt interesați să achiziționeze un astfel de autovehicul.
Prin acest articol ne dorim să realizăm o comparație între stațiile de încărcare publice și cele private (de acasă), subliniind care sunt aspectele pro și contra ale celor două opțiuni de încărcare astfel încât șoferii să poată lua decizii care să se potrivească stilului lor de viata și de condus.
Table of Contents
Scurtă prezentare a diferitelor opțiuni de încărcare
Infrastructura de încărcare a EV-urilor diferă semnificativ de cea a mașinilor echipate cu motoare cu ardere internă. Ea poate fi împărțită în două categorii: încărcarea privată (sau acasă) și încărcarea publică.
Încărcarea privată presupune utilizarea unei stații de încărcare instalate acasă unde cele mai des întâlnite sunt de nivel 1 și 2. Stațiile de nivel 1 utilizează o priză de 120V, sau 16A pe o priză de 240V. Sunt convenabile ca preț dar viteza de încărcare este destul de mică, 6 – 8 km pe oră de încărcare. Stațiile de nivel 2 utilizează o priză de 240V sau 380V și pot încărca între 18 și 120 km pe ora de încărcare, în funcție de vehicul și de tipul stației.
Stațiile publice sunt disponibile în diverse locații precum centre comerciale, clădiri de birouri, autostrăzi, sau parcări special create pentru mașini electrice. Aceste locații oferă stații de nivel 2 și stații DC rapide și ultrarapide, ultimele fiind și cea mai rapidă opțiune disponibilă, capabile să încarce un EV de la 20 la 80% în mai puțin de 20 de minute, în condiții optime.
Înțelegerea acestor opțiuni și implicațiile utilizării lor zilnice sunt critice pentru proprietarii sau potențialii proprietari de mașini electrice, deoarece fiecare din ele are părțile ei bune și părțile mai puțin bune.
Încărcarea privată
Pro:
- Comoditate: Principalul avantaj al încărcării EV-ului tău acasă este comoditatea. Mașina se poate încărca peste noapte, iar dimineață vom avea bateria plină, fără a mai fi nevoiți sa căutăm stații de încărcare pe parcursul zilei.
- Cost-eficientă: Încărcarea mașinii acasă este în general mai ieftină decât încărcarea la stațiile publice datorită prețului redus al energiei pentru consumatorii casnici. În plus, unele companii de utilități practică tarife preferențiale la energie în orele cu un consum redus (de obicei noaptea), reducând astfel și mai mult costurile de încărcare.
- Integrarea cu sursele de energie regenerabile: Utilizatorii casnici pot conecta stația de încărcare la surse de energie regenerabile precum panouri fotovoltaice, pentru a reduce astfel impactul asupra mediului și asupra costurilor de încărcare.
- Instalare customizată: Proprietarii pot alege tipul stației și locația instalării ei, în funcție de necesitățile și de preferințele lor.
Contra:
- Investiția inițială: Instalarea unei stații de încărcare presupune o investiție inițială atât pentru achiziționarea stației cât și pentru instalarea ei. Costurile inițiale pot varia semnificativ în funcție de tipul stației și de modificările care trebuie făcute la instalația electrică existentă.
- Locatie: Încărcarea privată necesită un spațiu dedicat, precum un garaj sau un loc de parcare privat, iar acestea nu sunt neapărat disponibile tuturor utilizatorilor de EV, mai ales pentru cei care locuiesc la bloc.
- Încărcarea de nivel 1: Cei care sunt limitați la utilizarea încărcării de nivel 1 ar putea fi nemulțumiți de viteza de încărcare, care ar putea fi insuficientă pentru cei care fac multi km zilnic.
- Mentenanța: Utilizatorii casnici sunt responsabili pentru mentenanța și operarea stației, fapt ce ar putea presupune costuri suplimentare de-a lungul timpului.
Încărcarea Publică
Pro:
- Accesibilitatea: Stațiile publice sunt tot mai răspândite. Le găsim în centre comerciale, centre de afacere, pe autostrăzi. Această răspândire face ca încărcarea publică să fie din ce în ce mai facilă pentru utilizatori mai ales atunci când sunt departe de casă, la drum lung.
- Viteza: La stațiile publice găsim cel mai adesea stații rapide sau ultrarapide, care pot reduce semnificativ timpii de încărcare – încărcare 20-80% în 20-30 de minute. Această caracteristică este benefică pentru călătoriile pe distanțe lungi unde timpul este esențial.
- Mentenanta 0: Nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu mentenanța stațiilor publice, deoarece această responsabilitate cade în grija furnizorilor de servicii de încărcare.
Contra:
- Costuri ridicate de încărcare: Încărcarea publică este mai scumpă decât încărcarea privată, în primul rând datorită tarifelor la energie și a costurilor suplimentare cu mentenanța.
- Disponibilitate: În ciuda numărului lor tot mai mare, stațiile publice pot fi uneori complet ocupate, ceea ce duce la timpi de așteptare doar pentru a avea acces la o stație de încărcare. Nu de puține ori avem neplăcerea de a ajunge în fața unei stații de încărcare doar pentru a constata că aceasta este nefuncțională.
- Probleme de compatibilitate: Nu toate EV-urile sunt compatibile cu toate tipurile de stații publice, din punct de vederea al conectorului și al vitezelor de încărcare, un inconvenient major.
- Siguranta: Încărcarea la stațiile publice poate ridica probleme legate de siguranță utilizatorilor și a vehiculului, mai ales când aceasta are loc noaptea sau în locuri mai rar frecventate.
Analiza costurilor dintre stații private vs. stațiile publice
Costurile de încărcare a mașinilor electrice pot varia în funcție de tipul stației folosite. Aceasta este un cost aproximativ:
- Încărcarea privată: Costurile inițiale pentru achiziționarea stației și instalarea ei pot varia de la cateva sute la câteva mii de Euro, în funcție de tipul stației (nivel 1 sau 2) și de modificările care trebuie aduse instalației de curent. Cu toate acestea costul per kWh este mic, în jurul a 0,13 Euro per kWh. Tinând cont de acesti factori, costul unei încărcări complete la stația de acasă variază între 3 și 10 Euro.
- Încărcarea publică: Stațiile publice, mai ales cele rapide, au un preț mai ridicat de încărcare ce variază între 0,25 și 0,5 Euro per kWh, unele stații taxând la minut. O încărcare completă la o stație publică poate varia între 10 și 30 Euro sau mai mult, în funcție de bateria masinii și de viteza de încărcare.
Pentru mulți dintre deținătorii de mașini electrice, echilibrul dintre aceste costuri depinde de modul lor de condus și de disponibilitatea stațiilor publice de-a lungul traseului lor.
Impactul asupra mediului a stațiilor private vs. stațiile publice
Alegerea între stația publică și cea privată are multiple implicații și asupra mediului înconjurător, care depind în mare de măsură sursa de energie utilizată:
- Încărcarea privată și sursele de energie regenerabile: Pentru utilizatorii casnici care utilizează deja surse de energie regenerabile precum panouri fotovoltaice sau turbine eoliene impactul asupra mediului este unul redus. Acest tip de instalație reduce dependența de rețeaua publică de energie și permite încărcarea cu energie verde.
- Sursele de energie la stațiile publice: Amprenta de carbon a stațiilor publice poate varia mult. În timp ce unii furnizori de energie se bazează doar pe surse de energie verde, alții utilizează doar surse de energie neregenerabilă. Impactul total asupra mediului variază în funcție de mixul de energie disponibil la acea stație, care poate fi diferit de la o regiune la alta.
- Eficiența de scară: Stațiile publice beneficiază de o eficientă ridicată și de o economie de scară în gestionarea utilizării energiei, în special în ceea ce privește cererea și integrarea energiei regenerabile în mixul de consum.
Experiența utilizatorului: stații private vs. stațiile publice
Experiențele utilizatorilor pot varia mult în funcție de obiceiurile lor de încărcare. Acestea sunt doar câteva dintre opiniile culese din diferite studii de caz și testimoniale ale utilizatorilor:
- Satisfacția încărcării private: Mulți proprietari de EV apreciază simplitatea și fiabilitatea încărcării private, acasă. Faptul că poți încărca peste noapte iar a doua zi să pornești la drum cu bateria încărcată este foarte apreciat. Cu toate acestea unele costuri inițiale și modificări care trebuie făcute cu ocazia instalării sunt bariere în calea utilizatorilor. Alți proprietari au avut reacții pozitive față de integrarea stației private cu sisteme de casă inteligentă, optimizând costurile de energie și modul de utilizarea a acesteia.
- Părerile utilizatorilor despre stațiile publice: Cel mai adesea utilizatorii laudă posibilitatea de încărcare la viteze superioare în timpul călătoriilor pe distanțe lungi, scoțând în evidență cat de repede își pot relua călătoria. Cu toate acestea, sunt multe frustrări legate de disponibilitatea stațiilor și de funcționarea lor. Povești despre stații care nu funcționează sau care sunt ocupate deși aplicația lor arată ca stația este ok și că te așteaptă sunt multe, iar acest tip de povești cresc nivelul de stres al șoferilor atunci când își planifică drumul. La GoCharge ne dorim să transformăm aceste situații din realitate in povești cu “A fost o data…”.
- Utilizarea echilibrată a ambelor opțiuni: Un număr tot mai mare de proprietari de EV utilizează atât stația proprie de acasă cât și stațiile private. Au înțeles că stația privată îți acoperă eficient necesarul zilnic de baterie, în timp ce stațiile publice sunt indispensabile pentru călătoriile mai lungi. Abordarea duală le permite utilizatorilor de EV să se bucure de beneficiile utilizării ambelor tipuri de stații compensând neajunsurile fiecărei metode de încărcare.
Concluzie
Alegerea între stații private și stații publice presupune cântărirea mai multor factori precum comoditatea, costul, disponibilitatea și impactul asupra mediului. Încărcarea privată oferă multă comoditate și costuri scăzute pentru încărcarea de zi cu zi a mașinii electrice, dar presupune o investiție inițială și un spațiu de amplasare. Stațiile publice, în schimb, sunt necesare pentru încărcarea în timpul călătoriilor lungi la viteze superioare, cu toate că au un cost mai ridicat și probleme de disponibilitate.
În cele din urmă, cea mai bună variantă diferă de la individ la individ și de la situație la situație: obiceiuri de condus, locuința, locație geografică. Proprietarii de EV vor vedea că un echilibru între cele două modalități de încărcare este de dorit atunci când vorbim despre naveta zilnică și drumuri pe distanțe mai lungi.
Caracteristica | Încărcare Privată | Încărcare publică |
Comoditate | Ridicată – încărcare peste noapte acasă. | Moderată – Disponibilă în diferite locații dar poate presupune timpi de așteptare. |
Cost initial | Cost inițial ridicat pentru achizitie si instalare. | Fără – Costurile aparțin furnizorilor de servicii de încărcare. |
Cost de încărcare | Redus – Tarife la energie pentru utilizatori casnici. | Ridicate – Costurile variază, în general mai ridicate față de încărcarea privată. |
Viteza de încărcare | Variază – Nivel 1 = încet; Nivel 2 = mult mai rapidă. | Rapid – Presupune acces la stații de încărcare DC rapide si ultrarapide. |
Mentenantă | Proprietarul este responsabil pentru mentenanță și operare. | Întreținerea se realizeaza de furnizorul serviciilor. |
Spatiu | Necesită spațiu dedicat (garaj, alee, parcare privată). | Nu este cazul – Este folosit domeniul public sau spații comerciale. |
Sursa de energie | Stația poate fi integrată cu sisteme de producție a energiei regenerabile. | Depinde de mixul de energie din rețea. |
Disponibilitate | Tot timpul disponibilă acasă. | În funcție de disponibilitatea și operationalitatea stație publice. |
Impact asupra mediului | Impact redus dacă este combinat cu surse de energie regenerabilă. | Depinde de mixul de energie din rețea. |
Satisfacția utilizatorului | Ridicată – Comoditatea de a nu fi nevoit să te deplasezi pentru a încărca. | Părerile sunt împărțite – Apreciată pentru viteză, criticată pentru problemele legate de disponibilitate. |